Actualitate
Tragedie la Chișoda: Peste 100 de oi și miei căzuți victime unui atac sălbatic al câinilor vagabonzi
Polițiștii din Chișoda au făcut o descoperire șocantă astăzi: peste o sută de oi au fost găsite moarte pe un câmp. Se pare că acestea au fost victimele unui atac devastator de către câinii vagabonzi în cursul nopții trecute.
Un număr semnificativ dintre ele au fost mușcate, iar celelalte au murit în încercarea disperată de a scăpa, sufocate de panică și haosul ce a urmat atacului brutal.
Viceprimarul comunei Giroc, Dan Vîrtosu, a adus acuzații grave împotriva câinilor vagabonzi, afirmând că aceștia au provocat moartea a peste 100 de miei și oi. Potrivit declarațiilor sale, câinii ar fi atacat stâna și ar fi sufocat animalele într-un act de violență nemilos.
În fața acestei situații alarmante, Vîrtosu a cerut sprijinul instituțiilor și organizațiilor specializate și a solicitat reținerea acțiunilor din partea locuitorilor comunei. Autoritățile polițienești au comunicat că un număr semnificativ de oi au fost mușcate, iar altele au murit înecate după ce au fost cuprinse de panică și au ajuns în spații înguste.
Din primele verificări efectuate, rezultă faptul că în timpul nopții de 13 martie, animale fără stăpân, posibil exemplare canine sau șacali, ar fi pătruns în interiorul terenului îngrădit și ar fi mușcat mai multe ovine, iar celelalte animale s-ar fi speriat și ar fi intrat într-un loc strâmt unde ar fi decedat sufocate.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Într-un incident grav şi alarmant care subliniază urgenţa şi magnitudinea problemelor legate de câinii vagabonzi, comuna Giroc se confruntă cu o pierdere devastatoare. În noaptea de 13 spre 14 martie 2024, la marginea localităţii, o stână a fost scena unui atac îngrozitor in care 30 de oi şi aproape 100 de miei au murit atacaţi de o haită de câini vagabonzi. Precizăm că marea majoritate a animalelor au sfârşit prin sufocare. Acest incident vine la doar o zi după ce alte 40 de ovine au fost descoperite decedate în circumstanţe similare, spune Vîrtosu, viceprimarul comunei Giroc.
Actualitate
Sorin Grindeanu: Nu mă puneți să comentez despre Lia Savonea / Ce spune liderul PSD despre moțiuni și tensiunile din coaliție
Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze cererile de demisie ale Liei Savonea. Despre votul împotriva Dianei Buzoianu, Grindeanu a spus că își asumă gestul întru-totul.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a răspuns miercuri întrebărilor jurnaliștilor, când a comentat despre subiectele legate de justiție, moțiunile depuse în Parlament și relația cu partidul USR.
Liderul social-democrat a evitat să intre în dispute care țin de independența justiției, dar nu a ezitat să răspundă atunci când a fost întrebat despre votul PSD în cazul moțiunii simple împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu.
Întrebat dacă șefa ÎCCJ, Lia Savonea, ar trebui să demisioneze din funcție, în contextul protestelor din stradă și a dezvăluirilor din documentarul Recorder, „Justiție capturată”, Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze.
„Nu mă puneți să comentez așa ceva. A fost un concurs pe care l-a luat. Sunt lucruri care nu țin de mine și nici nu vreau să-mi dau cu părerea”, a spus liderul PSD.
La o altă întrebare, legată de responsabilitatea lui Radu Marinescu, ministrul actual al Justiției, și de moțiunea simplă depusă de AUR împotriva acestuia, Grindeanu a spus că nu crede că cineva e vinovat.
„Pentru ce să fie responsabil domnul Marinescu? Nu văd niciun fel”, a declarat acesta.
Relația dintre partidul PSD și USR, în special în contextul voturilor pe moțiuni simple din Parlament, nu a scăpat neabordată.
Întrebat dacă un eventual vot al USR pentru moțiunea depusă de AUR ar reprezenta o încălcare a protocolului de coaliție, Sorin Grindeanu a făcut câteva precizări în fața jurnaliștilor.
„Noi am mers argumentat în ceea ce înseamnă votul nostru legat de Diana Buzoianu. Noi am mers argumentat și am spus de ce, la modul deschis, facem acel lucru. Pentru că peste 100.000 de oameni în continuare sunt fără apă în acest moment, în secolul XXI. Pe niște greșeli de management. Și noi am amendat managementul catastrofal al doamnei ministru. Transparent, deschis, asumat”, a afirmat președintele PSD.
El a spus că poziția partidului său nu se va schimba în privința acestei teme.
„Și dacă ar fi săptămâna viitoare, în același mod. În fiecare zi, dacă ar fi o moțiune despre doamna Buzoianu, în același mod am vota. Repet, e mai importantă viața oamenilor decât protocolul acesta care spune anumite lucruri”, a declarat Grindeanu.
În ceea ce privește deciziile USR, liderul PSD a precizat că acestea țin strict de calculul politic al partenerului de coaliție.
„Cealaltă problemă este ceea ce spuneți dumneavoastră. Pare a fi o chestiune politică. USR-ul va decide”, a mai spus Sorin Grindeanu.
mediafax.ro
Actualitate
Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, reținut de DNA / Registrul Auto Român: Conducerea nu a fost înștiințată
Procurorii DNA au făcut, în cursul zilei de marți, percheziții la fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc și la un om de afaceri. Reprezentanții Registrului Auto Român au transmis, ulterior, un punct de vedere. În cele din urmă, Răzvan Cuc a fost reținut de DNA, alături de omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE 15:55 Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, reținuți de DNA
Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, au fost reținuți de DNA, cu propunere de arestare preventivă, informează Gândul.
Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Daniel Bușe de dare de mită.
Actualitate
Accident pe centura Timisoarei- trafic blocat
În urma accidentului produs în această dimineață, în care a fost implicat un ansamblu auto care s-a răsturnat pe carosabil, traficul pe VTM Sud, zona Rudicica, este în continuare blocat. Echipele de intervenție se află la fața locului pentru ridicarea acestuia și deblocarea circulației. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 11:30. Vom reveni cu informații.
-
Actualitate3 zile agoȘcoala Gimnazială Giarmata organizează Târgul de Iarnă: Bucurie, creativitate și solidaritate
-
Actualitate3 zile agoMoțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat. Care au fost voturile. Premierul Ilie Bolojan: Opoziția livrează doar haos și scandal
-
Actualitate15 ore agoSorin Grindeanu: Nu mă puneți să comentez despre Lia Savonea / Ce spune liderul PSD despre moțiuni și tensiunile din coaliție
-
Actualitate3 zile agoCălin Georgescu și Horațiu Potra, în fața instanței, în dosarul de tentativă de lovitură de stat
-
Actualitate3 zile ago15 decembrie 1989, ziua care a schimbat România
-
Actualitate2 zile agoFostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, reținut de DNA / Registrul Auto Român: Conducerea nu a fost înștiințată
-
Actualitate2 zile agoAccident pe centura Timisoarei- trafic blocat
-
Actualitate3 zile agoMateescu Ioan(Mateo) și-a depus candidatura pentru președinția AJF Timiș





