Connect with us

Actualitate

Primăria Timișoara a obținut finanțare pentru încă două proiecte de eficientizare energetică. Contractele pentru fonduri europene au fost semnate

Published

on

Primăria Municipiului Timișoara a obținut o finanțare de 29,6 milioane de lei pentru două proiecte de eficientizare energetică la Colegiul Ana Aslan și la Clinicile Noi de la Spitalul Municipal de Urgențe Timișoara. Toate proiectele vizează eficientizarea energetică a clădirilor publice ale municipiului. Proiectele sunt finanțate prin Componenta C5 – Valul Renovării – din Planul Național Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026.

„Aceste finanțări pentru eficientizare energetică de școli și spitale se adaugă celor pentru care deja am semnat contractele luna trecută: campusurile Colegiului Coandă și Liceului Alimentar. Toate sunt clădiri care nu au beneficiat de investiții consistente de decenii și sunt folosite de mii de persoane – fie că sunt elevi, cadre didactice sau personal medical și pacienți. Acum că avem asigurată finanțarea, finalizăm proiectarea și trecem la organizarea licitațiilor pentru execuție ca să schimbăm condițiile și confortul termic în aceste clădiri. Felicit echipele din primărie și din instituțiile subordonate că în ultimii doi am reușit să câștigăm proiecte de peste jumătate de miliard de lei fonduri europene cu care îmbunătățim condițiile de viață ale timișorenilor”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Reabilitarea Colegiului „Ana Aslan” include izolarea termică a pereților exteriori, a planșeului superior și a celui inferior, înlocuirea tâmplăriei. Se va monta un sistem de panouri fotovoltaice pentru consumul de energie pentru iluminat, iar o cincime din necesarul clădirii va fi furnizat din surse regenerabile. Valoarea contractată este de 6.402.703 lei (TVA inclus).

Eficientizarea energetică de la Clinicile Noi vizează reabilitarea termică a clădirilor Spitalului Municipal de pe strada Gheorghe Dima, nr. 5. Sunt vizate mai multe intervenții precum anveloparea exterioară, reabilitarea rețelei de apă caldă de consum, modernizarea sistemului de climatizare și ventilare mecanică și realizarea unui sistem de management energetic integrat al clădirii. Se va monta un sistem de panouri fotovoltaice pentru încălzirea apei de consum și pentru iluminatul clădirii, 5% din necesarul clădirii va fi furnizat prin surse regenerabile. Valoarea contractată este de 23.198.898 lei (TVA inclus).

Primăria Municipiului Timișoara are contracte de finanțare semnate pentru 19 obiective de investiții în valoare de aproape 570 de milioane de lei prin fonduri europene în ultimii 2 ani.

Actualitate

Sorin Grindeanu: Nu mă puneți să comentez despre Lia Savonea / Ce spune liderul PSD despre moțiuni și tensiunile din coaliție

Published

on

Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze cererile de demisie ale Liei Savonea. Despre votul împotriva Dianei Buzoianu, Grindeanu a spus că își asumă gestul întru-totul.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a răspuns miercuri întrebărilor jurnaliștilor, când a comentat despre subiectele legate de justiție, moțiunile depuse în Parlament și relația cu partidul USR.

Liderul social-democrat a evitat să intre în dispute care țin de independența justiției, dar nu a ezitat să răspundă atunci când a fost întrebat despre votul PSD în cazul moțiunii simple împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu.

Întrebat dacă șefa ÎCCJ, Lia Savonea, ar trebui să demisioneze din funcție, în contextul protestelor din stradă și a dezvăluirilor din documentarul Recorder, „Justiție capturată”, Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze.

„Nu mă puneți să comentez așa ceva. A fost un concurs pe care l-a luat. Sunt lucruri care nu țin de mine și nici nu vreau să-mi dau cu părerea”, a spus liderul PSD.

La o altă întrebare, legată de responsabilitatea lui Radu Marinescu, ministrul actual al Justiției, și de moțiunea simplă depusă de AUR împotriva acestuia, Grindeanu a spus că nu crede că cineva e vinovat.

„Pentru ce să fie responsabil domnul Marinescu? Nu văd niciun fel”, a declarat acesta.

Relația dintre partidul PSD și USR, în special în contextul voturilor pe moțiuni simple din Parlament, nu a scăpat neabordată.

Întrebat dacă un eventual vot al USR pentru moțiunea depusă de AUR ar reprezenta o încălcare a protocolului de coaliție, Sorin Grindeanu a făcut câteva precizări în fața jurnaliștilor.

„Noi am mers argumentat în ceea ce înseamnă votul nostru legat de Diana Buzoianu. Noi am mers argumentat și am spus de ce, la modul deschis, facem acel lucru. Pentru că peste 100.000 de oameni în continuare sunt fără apă în acest moment, în secolul XXI. Pe niște greșeli de management. Și noi am amendat managementul catastrofal al doamnei ministru. Transparent, deschis, asumat”, a afirmat președintele PSD.

El a spus că poziția partidului său nu se va schimba în privința acestei teme.

„Și dacă ar fi săptămâna viitoare, în același mod. În fiecare zi, dacă ar fi o moțiune despre doamna Buzoianu, în același mod am vota. Repet, e mai importantă viața oamenilor decât protocolul acesta care spune anumite lucruri”, a declarat Grindeanu.

În ceea ce privește deciziile USR, liderul PSD a precizat că acestea țin strict de calculul politic al partenerului de coaliție.

„Cealaltă problemă este ceea ce spuneți dumneavoastră. Pare a fi o chestiune politică. USR-ul va decide”, a mai spus Sorin Grindeanu.

mediafax.ro

Continue Reading

Actualitate

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, reținut de DNA / Registrul Auto Român: Conducerea nu a fost înștiințată

Published

on

Procurorii DNA au făcut, în cursul zilei de marți, percheziții la fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc și la un om de afaceri. Reprezentanții Registrului Auto Român au transmis, ulterior, un punct de vedere. În cele din urmă, Răzvan Cuc a fost reținut de DNA, alături de omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 15:55 Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, reținuți de DNA

Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, au fost reținuți de DNA, cu propunere de arestare preventivă, informează Gândul.

Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Daniel Bușe de dare de mită.

Continue Reading

Actualitate

Accident pe centura Timisoarei- trafic blocat

Published

on

În urma accidentului produs în această dimineață, în care a fost implicat un ansamblu auto care s-a răsturnat pe carosabil, traficul pe VTM Sud, zona Rudicica, este în continuare blocat. Echipele de intervenție se află la fața locului pentru ridicarea acestuia și deblocarea circulației. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 11:30. Vom reveni cu informații.

Continue Reading

Trending