Connect with us

Actualitate

Poliția Locală Timișoara i-a primit cu bucurie pe colindători

Published

on

Poliția Locală Timișoara i-a primit cu bucurie pe colindători și le-a transmis, la rândul său, bucurie prin cântec colaboratorilor instituției.

„Polițișii locali au fost colindați de corul de copii de la Liceul Jean Louis Calderon, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, ai Garnizoanei Timișoara, ai Poliției de Frontieră și ai Penitenciarului Timișoara. Nu a lipsit grupul vocal din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara care, alături de tinerii din cadrul Akademika Banat, Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” Timișoara, au interpretat colinde de suflet, atât pentru colegii lor, cât și pentru instituțiile cu care colaborăm, respectiv IPJ Timiș, IJJ Timiș, Prefectura și Consiliul Județean, Mitropolia Banatului, ISU Banat, Curtea de Conturi, STS, Poliția de Frontieră, ITM, Timiș, Primăria Timișoara, Spitalul Militar și Garnizoana Timișoara, Penitenciar, Direcția Fiscală, Serviciul Român de Informații și DGASPC Timiș. Cu această ocazie, întregul colectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara urează tuturor colaboratorilor săi, dar și tuturor timișorenilor ”Sărbătoribinecuvântate, cu sănătate, împliniri și un sincer La mulți ani!”, informează PLT.

Actualitate

Explozie într-un bloc de lângă Capitală: intervenție de amploare după deflagrația unei butelii

Published

on

O explozie puternică produsă într-un apartament de la parterul unui bloc din Buftea, județul Ilfov, a mobilizat marți un număr impresionant de echipaje de intervenție. Deflagrația, provocată de o butelie, nu a fost urmată de incendiu.

Până în acest moment au fost identificate 4 victime, una fiind în stop cardio-respirator, iar celelalte 3 sunt conștiente.

UPDATE

Imobilul prezintă risc de prăbușire la nivelul apartamentului în care s-a produs explozia.

Au fost constituite echipe de căutare-salvare în vederea identificării și evacuării persoanelor posibil surprinse. Până în acest moment două persoane evaluate de către echipajele medicale.

Se evacuează persoanele pe o rază de 50m.

Știrea inițială

Deflagrația s-a produs pe Aleea Tineretului, într-un bloc cu regim de înălțime P+1. Explozia a avut loc într-un apartament situat la parter, iar martorii au alertat imediat autoritățile, semnalând zgomotul puternic și impactul asupra locuinței.

Pentru gestionarea situației, pompierii au mobilizat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și Detașamentul Special de Salvatori. Alături de acestea, la fața locului au fost trimise cinci ambulanțe SMURD, autospeciala pentru transport victime multiple și șase echipaje SABIF.

Echipajele lucrează coordonat pentru evaluarea situației, verificarea eventualelor victime și analiza posibilelor pagube structurale.

Evaluări medicale și verificări structurale în desfășurare

Intervenția este în desfășurare. Pompierii și echipajele medicale verifică persoanele din imobil și din zona adiacentă pentru a stabili dacă există răniți în urma deflagrației. Specialiștii urmează să determine dacă explozia a afectat sau nu structura clădirii.

Continue Reading

Actualitate

A venit decizia instanței în cazul „bijuteriei” de peste 130.000.000 de euro de la Timişoara! Reacția lui Alfred Simonis: „E un lucru bun. Facem stadionul”

Published

on

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce instanța a emis decizia în privința stadionului de peste 130.000.000 de euro de la Timişoara.

În cursul zilei de marți, Curtea de Apel București a decis să anuleze rezultatul licitației pentru noul stadion „Dan Păltinişanu”, în urma unei contestații. Astfel că Compania Naţională de Investiţii (CNI) va trebui să reevalueze oferta declarată câştigătoare.

Ce spune Alfred Simonis despre decizia instanței în privința stadionului de peste 130.000.000 de euro de la Timişoara

Alfred Simonis susține că reprezintă o veste bună pentru timișoreni faptul că instanța a luat o decizie în această speță. Mai mult, spune că, până la finalul lunii decembrie, CNI va desemna un nou câștigător al licitației, astfel că, cel mai probabil, la începutul anului viitor va fi semnat ordinul de începere a construcției noului stadion.

„În primul rând, aș spune că e foarte bine că instanța a dat o decizie, pentru că stăm de câteva luni de zile și, din cauza grevei judecătorilor, noi n-am avut această decizie. Deci este un semn bun că avem o decizie. Acum, oamenii s-au speriat un pic, însă, pe fond, nu e niciun fel de problemă, în sensul în care au fost două oferte, CNI a desemnat câștigătoare pe una dintre ele, instanța spune că s-a desemnat greșit câștigătoarea, deci CNI trebuie să o desemneze pe cealaltă.

Apoi, se semnează contractul și există premisele ca, până la finalul lunii decembrie, să avem semnat contractul de finanțare și poate și ordinul de începere. E un semn bun că avem, în sfârșit, o decizie, după câteva luni în care am stat și nu s-a judecat această speță. Instanța a stabilit că s-a greșit prima evaluare. A doua evaluare îl va aduce pe celălalt câștigător, că sunt doi. Se semnează contractul și mergem înainte. Este foarte puțin probabil să se mai facă contestații, dacă deja avem o decizie a instanței.

Deci e foarte probabil ca, până la final de decembrie, să avem ordinul de începere. Nu se pierde foarte mult timp, ar trebui ca CNI să semneze contractul undeva la finalul lunii decembrie cel târziu și hai să spunem că în ianuarie vom da ordinul de începere. Deci e un lucru bun ceea ce s-a întâmplat, nu un lucru rău. Nu e nicio lovitură pentru timișoreni. E o lovitură pentru că facem stadionul”, a declarat Alfred Simonis, în exclusivitate, pentru ProSport.

Noul stadion „Dan Păltinișanu” va fi cofinanțat de CJ Timiș

Recent, demararea construcției noului stadion de pe Bega s-a aflat într-un moment de cotitură, deoarece premierul Ilie Bolojan a cerut amânarea acesteia până în 2027, din cauza deficitului bugetar.

Totuși, Alfred Simonis i-a liniștit pe timișoreni, anunțând că ridicarea noului stadion „Dan Păltinișanu” merge înainte, deoarece CJ Timiș va cofinanța proiectul.

„Suma de 50-60 de milioane de euro, pe care unii din primărie au aruncat-o, e mincinoasă și falsă. Construcția are o valoare de aproximativ 130 de milioane de euro, poate puțin peste. 25 la sută din 130 nu o să fie niciodată 60, cum au spus unii. Cifra mincinoasă a fost aruncată pentru a spune că nu avem noi banii pentru cofinanțare.

Calculele noastre sunt clare. Trebuie 30-35 de milioane de euro pe care CJ Timiș să îi suporte în 32 de luni. Cam 10 de milioane de euro anual. Bani pe care CJ și-i va asuma la început de decembrie”, spunea Alfred Simonis, în urmă cu două săptămâni, pentru site-ul nostru.

Sursa: prosport.ro

Continue Reading

Actualitate

Magia sărbătorilor la Muzeul Satului Bănățean: Concerte, lumini și spectacole în Timișoara

Published

on

Subcarpați, The Motans, Vunk, Damian & Brothers, Tania Turtureanu, Argatu, Mircea Baniciu și Phaser aduc magia sărbătorilor la Timișoara

Transformăm Muzeul Satului Bănățean într-o scenă uriașă, unde lumina, sunetul și energia dau viață celui mai important eveniment al iernii din Timiș.

În perioada 6–21 decembrie, muzeul se reinventează. Devine un parc scăldat în mii de lumini și va găzdui instalații spectaculoase și decoruri gândite special pentru a completa magia sărbătorilor.

Vizitatorii se vor bucura de un patinoar, de zone de mâncare, instalații vizuale cu efecte speciale și show-uri cu lasere care vor redefini atmosfera.

În fiecare weekend, în inima muzeului, vor avea loc concerte. Vor urca pe scenă: Subcarpați, The Motans, Vunk, Damian & Brothers, Tania Turtureanu, Argatu, Mircea Baniciu și Phaser

În luna decembrie, cea mai veselă din an, Muzeul Satului Bănățean va fi cuprins de farmecul sărbătorilor și se transformă într-un spațiu plin de lumină și de bucurie, în care tu ești așteptat să faci parte din spectacol.

Continue Reading

Trending