Connect with us

Actualitate

O nouă ediție JAZZx: 5 zile de festival internațional în 2023

Published

on

Anul acesta, timp de cinci zile, în cadrul celei de-a 11-a ediții a JAZZx, publicul va avea ocazia să asculte un spectru divers de stiluri muzicale, de la jazz modern și fusion, până la soul. Festivalul promite să fie o experiență unică pentru iubitorii de muzică, care vor putea să descopere și să aprecieze diversitatea și originalitatea acestui gen muzical.

JAZZx face parte din Programul Național “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Consiliul Județean Timiș, organizat de Muzeul Național al Banatului și produs de Centrul Cultural PLAI. Festivalul se va desfășura în perioada 28 iunie – 2 iulie 2023 și îi va avea alături pe partenerii care au susținut proiectul de-a lungul tuturor etapelor sale de dezvoltare: UniCredit Bank, Profi și Mercedes-EQ.

„Am încredere că JAZZx va străluci în peisajul Capitalei Europene a Culturii. Consiliul Județean Timiș și-a asumat finanțarea acestui festival ca un gest natural, dar deopotrivă simbolic, de respect față de timișoreni, definind cultura ca pe un beneficiu comun care trebuie să fie accesibil publicului larg. JAZZx crește cu fiecare ediție, iar în 2023 va oferi cinci zile de excelență artistică cu o distribuție demnă de marile festivaluri similare din Europa”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Lista primilor artiști anunțați pentru ediția cu numărul 11 este:
Thundercat
Bilal
Ezra Collective
Tigran Hamasyan

THUNDERCAT
Thundercat (Stephen Bruner) și-a lansat cel mai recent album, It Is What It Is, în primăvara anului 2020. Discul a câștigat cel mai bun album R&B progresiv la cea de-a 63-a ediție a Premiilor GRAMMY și conține contribuții muzicale de la Kamasi Washington, BADBADNOTGOOD, Childish Gambino, Ty Dolla $ign, Lil B., Steve Lacy, Steve Arrington, Louis Cole, Pedro Martins și Zack Fox. Thundercat a produs discul împreună cu partenerul său Flying Lotus, care a fost nominalizat la GRAMMY la categoria „Producătorul anului” pentru munca sa pe album.

Thundercat este un geniu muzical cu un sunet care zboară între jazz-funk fusion, electronică, soul, hip-hop, R ‘n. B, psihedelia și este imposibil de clasificat, chiar și de cei mai devotați fani ai săi.
Video: https://youtu.be/GNCd_ERZvZM
Pagina oficială: https://theamazingthundercat.com/

BILAL
Bilal Sayeed Oliver este cântăreț, compozitor și producător american. Este un artist independent, remarcat pentru gama sa vocală largă, capabil să cânte într-o multitudine de stiluri și chiar mai multe limbi, făcându-l complementul perfect pentru orice melodie.
Vocea lui se ridică din adâncurile durerii romantice până în stratosfera euforiei muzicale, versurile lui fiind provocatoare și poetice. Pregătirea sa clasică ca vocalist de jazz l-a făcut un fel de cameleon în industria muzicală.
Video: https://youtu.be/eB4oFu4BtQ8
Pagina oficială: https://officialbilal.com/

EZRA COLLECTIVE
Format la Londra în 2016 de Femi Koleoso (tobe), fratele său, TJ Koleoso (bass), Joe Armon-Jones (clape), Dylan Jones (trompetă) și James Mollison (saxofon), grupul și-a făcut pentru prima dată un nume pe scena underground de jazz londonez. Folosind elemente de jazz, afrobeat, hip-hop, grime și R&B, cei cinci au lansat EP-ul de debut, Chapter 7, în 2016. Juan Pablo: The Philosopher, apărut cu un an mai târziu, iar în 2018 a câștigat premiul pentru cel mai bun album de jazz la Gilles Peterson Worldwide Awards.
Noul lor album, Where I’m Meant To Be, este o doză de energie pură și nu poți să nu fii cuprins de vibrațiile lor pozitive. Există ceva universal în acest sound propriu, dansabil și sofisticat, care a permis grupului să ajungă atât la fanii jazz-ului, cât și la iubitorii de afrobeat, hip-hop sau dub.
Video: https://youtu.be/eAzClkn3zYw
Pagina oficială: https://ezracollective.com/

TIGRAN HAMASYAN
Tigran Hamasyan este un pianist și compozitor de origine armeană, stabilit în Los Angeles din 2003.
A început studiul pianului la vârsta de 3 ani, iar la 13 ani era deja invitat la festivalurile europene de jazz. Reputația sa a crescut cu fiecare concert, dovadă fiind prestigioasele premii câștigate, printre care premiul întâi oferit de Thelonious Monk Institute of Jazz în 2006.
Creativitatea explozivă precum și gusturile muzicale eclectice îi permit să treacă cu ușurință de la muzica tradițională armeană la jazz american, de la rock progresiv la muzica clasică.
Cu o dexteritate uluitoare și un profund simț al compoziției, Tigran este printre cei mai promițători și carismatici pianiști ai momentului.
Pagina oficială: https://www.tigranhamasyan.com/
Video: https://www.youtube.com/watch?v=Db3dHajCRRY

GENERALE:
JAZZx se va desfăşura la Timişoara, în centrul orașului, în perioada 28 iunie – 2 iulie 2023, iar accesul este gratuit.
JAZZx a adus pe scenă nume precum (în ordine cronologică): Richard Bona, Marcus Miller, şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander, Gregory Porter, The Cinematic Orchestra, Kurt Rosenwinkel, R+R=NOW, Laura Mvula, Jazzmeia Horn, Moses Boyd, Yussef Dayes, Tank & the Bangas, Bokante, Gonzalo Rubalcaba, Ibrahim Maalouf și Jazz at Lincoln Center with Wynton Marsalis, Stanley Clarke, Hiromi, Ashley Henry, o parte dintre aceștia în premieră în România.
JAZZx face parte din Programul Național “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Consiliul Județean Timiș. Organizat de Muzeul Național al Banatului, produs și dezvoltat de Centrul Cultural PLAI.
Prezentat de: UniCredit Bank
Partener premium: Profi
Mașina oficială: Mercedes-EQ

Mai multe detalii despre festival pe: www.plai.ro/jazz | www.facebook.com/JAZZxofficial
| www.instagram.com/jazzx_official/

Actualitate

Sorin Grindeanu: Nu mă puneți să comentez despre Lia Savonea / Ce spune liderul PSD despre moțiuni și tensiunile din coaliție

Published

on

Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze cererile de demisie ale Liei Savonea. Despre votul împotriva Dianei Buzoianu, Grindeanu a spus că își asumă gestul întru-totul.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a răspuns miercuri întrebărilor jurnaliștilor, când a comentat despre subiectele legate de justiție, moțiunile depuse în Parlament și relația cu partidul USR.

Liderul social-democrat a evitat să intre în dispute care țin de independența justiției, dar nu a ezitat să răspundă atunci când a fost întrebat despre votul PSD în cazul moțiunii simple împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu.

Întrebat dacă șefa ÎCCJ, Lia Savonea, ar trebui să demisioneze din funcție, în contextul protestelor din stradă și a dezvăluirilor din documentarul Recorder, „Justiție capturată”, Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze.

„Nu mă puneți să comentez așa ceva. A fost un concurs pe care l-a luat. Sunt lucruri care nu țin de mine și nici nu vreau să-mi dau cu părerea”, a spus liderul PSD.

La o altă întrebare, legată de responsabilitatea lui Radu Marinescu, ministrul actual al Justiției, și de moțiunea simplă depusă de AUR împotriva acestuia, Grindeanu a spus că nu crede că cineva e vinovat.

„Pentru ce să fie responsabil domnul Marinescu? Nu văd niciun fel”, a declarat acesta.

Relația dintre partidul PSD și USR, în special în contextul voturilor pe moțiuni simple din Parlament, nu a scăpat neabordată.

Întrebat dacă un eventual vot al USR pentru moțiunea depusă de AUR ar reprezenta o încălcare a protocolului de coaliție, Sorin Grindeanu a făcut câteva precizări în fața jurnaliștilor.

„Noi am mers argumentat în ceea ce înseamnă votul nostru legat de Diana Buzoianu. Noi am mers argumentat și am spus de ce, la modul deschis, facem acel lucru. Pentru că peste 100.000 de oameni în continuare sunt fără apă în acest moment, în secolul XXI. Pe niște greșeli de management. Și noi am amendat managementul catastrofal al doamnei ministru. Transparent, deschis, asumat”, a afirmat președintele PSD.

El a spus că poziția partidului său nu se va schimba în privința acestei teme.

„Și dacă ar fi săptămâna viitoare, în același mod. În fiecare zi, dacă ar fi o moțiune despre doamna Buzoianu, în același mod am vota. Repet, e mai importantă viața oamenilor decât protocolul acesta care spune anumite lucruri”, a declarat Grindeanu.

În ceea ce privește deciziile USR, liderul PSD a precizat că acestea țin strict de calculul politic al partenerului de coaliție.

„Cealaltă problemă este ceea ce spuneți dumneavoastră. Pare a fi o chestiune politică. USR-ul va decide”, a mai spus Sorin Grindeanu.

mediafax.ro

Continue Reading

Actualitate

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, reținut de DNA / Registrul Auto Român: Conducerea nu a fost înștiințată

Published

on

Procurorii DNA au făcut, în cursul zilei de marți, percheziții la fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc și la un om de afaceri. Reprezentanții Registrului Auto Român au transmis, ulterior, un punct de vedere. În cele din urmă, Răzvan Cuc a fost reținut de DNA, alături de omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 15:55 Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, reținuți de DNA

Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, au fost reținuți de DNA, cu propunere de arestare preventivă, informează Gândul.

Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Daniel Bușe de dare de mită.

Continue Reading

Actualitate

Accident pe centura Timisoarei- trafic blocat

Published

on

În urma accidentului produs în această dimineață, în care a fost implicat un ansamblu auto care s-a răsturnat pe carosabil, traficul pe VTM Sud, zona Rudicica, este în continuare blocat. Echipele de intervenție se află la fața locului pentru ridicarea acestuia și deblocarea circulației. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 11:30. Vom reveni cu informații.

Continue Reading

Trending